Category: Diverse

Discutii aprinse despre AstroWiki

Pe forumul de Astronomie purtăm discuții legate de corectitudinea și eficiența sistemului Wiki în general și AstroWiki în particular. S-au lansat idei interesante atât pro, cât și contra acestor sisteme, dar, se pare că, începem să înțelegem din ce în ce mai mulți cât de valoroasă poate deveni această unealtă de viitor. Cu această ocazie, [...]

Nu suntem liberi, căci legile naturii ne determină voinţa!

În ce măsură putem spune că acţionăm după voinţă? Oare chiar există ceva numit „voinţă” independent de natură pe care numai noi să-l putem controla, iar natura nu? Imposibil. Ar însemna că există ceva extranatural, deci supranatural, ceea ce ar contrazice definiţia naturii ca fiind Universul însuşi, unic, intranscendent şi cognoscibil, lipsit de orice paradox. [...]

Ce legătură este între Fizică şi Matematică?

Ce ar trebui să ne frământe în Fizică? Care sunt cele mai importante probleme ale Fizicii? Există oare o problemă atât de generală încât să fie suficientă pentru rezolvarea tuturor celorlalte probleme ale Fizicii? Ce am obţine dacă am rezolva cea mai importantă problemă a Fizicii? Am avea o teorie din care să putem obţine [...]

Fizica – esenţă a lucrurilor!

Sunt frământat de esenţa lucrurilor. Mă tot întreb ce ar trebui să fac în aşa fel încât să fiu sigur că nu greşesc. Şi sunt atâtea oportunităţi, atâtea necesităţi! Şi am atât de puţin timp la dispoziţie! La ce ar trebui să renunţ? Ce ar fi obligatoriu să fac? Oare studiind aceste probleme aş putea [...]

Remarcabilul câmp poziţional!

Ştim că un vector are modul şi direcţie şi ştim că modificarea unui vector se rezumă la modificarea acestor două elemente. La fel, în cazul poziţiei, nu putem modifica decât modulul sau direcţia ei. Mai mult, dacă se modifică numai modulul poziţiei, iar această variaţie este constantă, atunci corpul se deplasează rectiliniu şi uniform. Dacă [...]

Triedrul unui vector oarecare

Studiind recent descoperitul câmp gravitaţional şi preocupat de generalizarea raţionamentului care m-a dus la această descoperire, am obţinut că oricărui vector îi putem asocia un triedru drept. Să detaliem acest rezultat. Pornim de la vectorul X (de orice natură ar fi el) şi notăm cu T versorul său. Numim dreapta vectorului X dreapta lui suport.

Dacă timpul trece mai încet, atunci corpurile merg mai repede.

Ce înseamnă că timpul din sistemul A trece mai încet decât timpul din sistemul B? Înseamnă că toate arătătoarele ceasornicelor vor avea o viteză unghiulară mai mică, deci toate vitezele unghiulare vor fi mai mici, deci toate frecvenţele vor scădea, deci lumina se va deplasa spre roşu, toate fenomenele se desfăşoară mai încet, scade numărul [...]

Câmpul gravitaţional şi lucrul mecanic

Se poate observa că un câmp gravitaţional scalar poate produce lucru mecanic, deoarece, prin definiţie, forţa care acţionează asupra punctului material este coliniară cu deplasarea lui, caz în care produsul scalar dintre forţă şi deplasare nu este nul. În schimb, un câmp gravitaţional vectorial nu poate produce lucru mecanic, deoarece forţa produsă de un asemenea [...]

Relaţia dintre timp şi câmpul gravitaţional

Există o relaţie între timp şi câmpul gravitaţional scalar. Cum un câmp gravitaţional scalar modifică viteza corpurilor, rezultă că un spaţiu în care există un asemenea câmp poate fi considerat ca fiind un spaţiu în care viteza de trecere a timpului este variabilă. Reciproc, un spaţiu în care viteza de trecere a timpului este variabilă [...]

Câmpul gravitaţional (pentru teoria unificării câmpurilor)

Aşa cum v-am promis, revin cu amănunte (zic eu, picante) despre proprietăţile câmpului care poate produce mişcare circulară. Ştim că un punct material lăsat să se deplaseze liber, în absenţa vreunei influenţe externe, alege să se deplaseze rectiliniu şi uniform. Asta înseamnă că un punct material care nu se mişcă rectiliniu şi uniform, nu este [...]

Pagina 3 din 111234510...Ultima »

Autentificare site

Album astrofoto

luna_2009-09-04_00-33_0002_ST950_PTS1.jpg

Discutii forum

Bresser 152/1200 - probleme... ( 11 Dec 2018 08:09 )
Soarele nu este gazos? ( 11 Dec 2018 05:11 )
binoclu astro ( 10 Dec 2018 22:58 )
Meteori vazuti cu cctv ( 10 Dec 2018 22:57 )
Navele spatiale ale viitorului si motoarele lor . ( 10 Dec 2018 20:31 )
[vand] - oculare Super 10 si 25 ( 10 Dec 2018 19:58 )
colimator Cheshire ( 10 Dec 2018 18:41 )
Skywatcher AZGTi ( 10 Dec 2018 18:27 )
Mars InSight Mission ( 10 Dec 2018 18:06 )
NGC869 & NGC884 ( 10 Dec 2018 16:45 )
[vand] trepied Star Adventurer si extensie pilon ( 10 Dec 2018 15:33 )
Ce am vazut aseara! ( 10 Dec 2018 12:29 )
Help needed! C8 XLT (tub negru) + Canon 600D ( 10 Dec 2018 11:58 )
Montura EQ GOTO ( 10 Dec 2018 08:25 )
46P/Wirtanen ( 09 Dec 2018 23:31 )

Recomandari

Publicatii

STELE SI CONSTELATII, Marcel Jinca

Fazele Lunii


Semiluna in crestere
Semiluna in crestere

Vechime Luna: 3 zile

Distanta: 63 raze terestre
Latitudine ecliptica: 0°
Longitudine ecliptica: 305°

Arhiva